Diferențele dintre amilopectină și glicogen Diferența dintre
Amilopectina vs glicogen
Oamenii consumă un procent mare de carbohidrați, care, în mod proporțional, ajunge până la 60%. Aceasta poate fi o sumă uimitoare; cu toate acestea, avem nevoie de energia pe care o oferă carbohidrații. Dacă avem suficient carbohidrați în corpul nostru, putem să ne îndeplinim sarcinile zilnice. Nutriționiștii ne sfătuiește să mâncăm mese mari, mai ales dimineața, deoarece avem nevoie de suficient carbohidrați pe care să-l petrecem pe tot parcursul zilei.
consumăm în principal carbohidrați sub formă de amidon. Există două surse de energie de care depind oamenii, și anume, amilopectina și glicogenul. Care sunt diferențele dintre amilopectină și glicogen?
Așa cum am menționat mai devreme, amilopectina și glicogenul sunt surse de energie. Amilopectina este constituentul insolubil al amidonului, în timp ce glicogenul este forma solubilă a amidonului. Amilopectina se încadrează în categoria unei polizaharide care constă din mai multe lanțuri lungi de sucursală de zahăr. Lungimea lanțurilor sale variază de la 2 000 până la 200 000 de unități de glucoză. Pe de altă parte, aceasta se încadrează între fiecare 20-24 de molecule de glucoză.
Amilopectina este produsă de plante care pot fi stocate în fructele, semințele, frunzele, tulpinile și rădăcinile lor. Printre alimentele noastre preferate care conțin acest constituent amidon sunt: cartofi, orez, porumb și multe altele. Aceste molecule de amidon, constând din amilopectină, nu sunt solubile în apă. Pentru a putea sparge amilopectina, trebuie sa incalzim sau sa preparam mancarea. Oamenii au, de asemenea, amilază salivară, o enzimă găsită în saliva noastră, care, de asemenea, ajută la descompunerea amilopectinei.
Știți că amilopectina conține aproximativ 80% din moleculele de amidon din majoritatea plantelor? Dacă vă întrebați despre structura amilopectinei, aceasta arată similară cu cea a glicogenului. Dacă amilopectina poate fi găsită în plante, glicogenul se găsește la animale deoarece este o polizaharidă de stocare a glucozei din animale. Puteți avea o doză de glicogen din carne, intestine și ficat de animale. Când este consumat, glicogenul se transformă în glucoză, astfel încât devine o sursă importantă de energie.
Glicogenul poate fi depozitat în interiorul corpului uman, care se ridică la 2 000 de kilocalorii. Când mâncăm, acest nivel de kilocalorie al glicogenului este revigorat. La rândul său, avem o sursă stabilă de energie. Animalele, precum și oamenii, trebuie să păstreze glicogenul în corpurile lor. Deși acizii grași joacă un rol mai important decât glicogenul, creierul nostru are nevoie de o cantitate suficientă de glucoză. Un alt aspect important este că trebuie să ne reglezăm nivelul de glucoză din sânge.
Pentru ca noi să avem o sursă continuă de energie, trebuie să mâncăm cantitatea potrivită de hrană. Avem nevoie de amilopectină și glicogen în corpul nostru pentru a putea să-și îndeplinească funcțiile corporale.
Rezumat:
-
Amilopectina și glicogenul sunt ambii polizaharide. Aceste polizaharide sunt mari surse de energie pentru noi oamenii. Amilopectina este o formă insolubilă de amidon, în timp ce glicogenul este o formă solubilă de amidon.
-
Sursele mari de amilopectină provin din plante care includ: orez, porumb, cartofi și alte alimente amidonice. Pe de altă parte, glicogenul se găsește în carne, intestine și ficat de animale.
-
Pentru a putea sparge amilopectina, trebuie sa ne incalzim sau sa ne preparam mancarea. Saliva noastră, care conține o enzimă numită amilază salivară, ajută de asemenea la descompunerea amilopectinei. Pe de altă parte, glicogenul poate fi ușor dizolvat în apă. Când se dizolvă în apă, ia forma de glucoză. Cu alte cuvinte, consumarea de plante și animale ca hrană este foarte vitală pentru sistemele noastre corporale pentru a obține nutrienții necesari de care au nevoie.
-
Plantele pot stoca aproximativ 80% amilopectină, în timp ce animalele pot stoca glicogen la aproximativ 2 000 de kilocalorii. Ambele polizaharide trebuie să fie depozitate pentru a avea o aprovizionare stabilă și constantă a energiei.